Klaus Iohannis va fi EXECUTAT silit în situația în care nu își plătește prejudiciul. După senținta ICCJ, este așteptată încheierea unui alt litigiu

Klaus Iohannis va fi EXECUTAT silit în situația în care nu își plătește prejudiciul. După senținta ICCJ, este așteptată încheierea unui alt litigiu
Carmen și Klaus Iohannis
Publicat: 26/09/2024, 09:03
Actualizat: 26/09/2024, 10:53

ANAF ar putea trece la recuperarea prejudiciilor în dosarul imobilelor din Sibiu ale familiei Iohannis, abia după ce se încheie un alt litigiu aflat în prezent în desfășurare în instanță legat tot de moștenire, potrivit Profit.ro.

Decizia pronunţată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), referitor la imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu, care a fost deţinut, printre alții, şi de Carmen Iohannis nu ar fi, astfel, suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, notează Profit.ro.

ICCJ a pronunţat o decizie definitivă într-un litigiu din 2016 privind moştenirea imobilului, iar procesul a fost pierdut defintiv de Rodica Baştea, o prietenă din Miami a soţilor Iohannis.

Statul ar trebui să devină proprietar recunoscut de lege şi în cazul spaţiului comercial din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care a avut iniţial aceiaşi proprietari ca şi cel din strada Gheorghe Magheru – ambele fiind naţionalizate în anii 60.

Abia după aceasta, ANAF poate cere soţilor Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deţinut nelegal imobilul.

CITEȘTE ȘI:

Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”